Read time 3 min

Explorare, invatare si fun la birou #eMAGPlayground

Sigur știi că fiecare organizație are un mod specific de a face lucrurile. Și noi avem propria noastră  „amprentă”, un stil atât de personal nouă încât ar trebui să fii aici ca să înțelegi cu adevărat ce înseamnă. Pornind de la cultura noastră organizațională și nevoia de a crea momente numai bune de a ne conecta între noi, am construit eMAG Playground. La granița fină dintre un program intern de engagement și program intern de cultură, Playground este un context numai bun de explorare, învățare și fun, construit cap-coadă special pentru echipa din eMAG.

Începuturile

„Părintele” Playground a fost un program de well-being dedicat pasiunilor comunității eMAG. Am organizat atunci mai multe activități pornind chiar de la hobby-urile și pasiunile colegilor noștri. Am vrut să ducem lucrurile și mai departe, iar Playground a fost următorul pas, un program construit în jurul valorilor noastre. Concret, ne-am întors la esența fiecărei valori, iar pe toate împreună le-am adus mai aproape de colegi prin inițiative cu potential de a impacta atât zona de business, cât și pe cea personală. Playground s-a conturat astfel ca un program dinamic de explorare, învățare și fun, de la workshop-uri interactive până la concursuri și activități care să faciliteze interacțiunea.


Experiența Playground

Pentru un start energic al programului, am început cu un concurs de meme-uri care să îi pună pe colegi într-un mindset creativ. Am mizat pe autenticitate și i-am invitat să ne dea detalii despre activitatea lor la eMAG printr-un meme: go live-urile, interacțiunea cu clienții sau o zi obișnuită la birou. Am construit împreună o arhivă cu aproape 100 de meme-uri made în eMAG și le-am premiat pe cele mai inspirate.

Am continuat cu o întâlnire despre evoluție personală cu cel mai cunoscut speolog din România, Cristian Lascu, la recomandarea prietenilor de la DECS. Acesta ne-a vorbit despre pasiunea lui de o viață și cum să atingi excelența. Am pornit de la premisa că toți cei care sunt foarte buni la ceea ce fac, indiferent de domeniu, au ceva în comun. Este vorba de orientarea spre învățare și acceptarea greșelilor ca parte din drumul spre succes. Prin intermediul poveștilor despre speologie, colegii noștri au descoperit o călătorie-captivantă despre evoluție personală și profesională, asumarea riscurilor și lecțiile învățate pe parcurs.

Inovarea este în ADN-ul organizației noastre, așa că inițiativele care să stimuleze creativitatea nu puteau să lipsească. Folosind tehnici de gândire laterală, i-am provocat pe participanți să depășească tendința de a rămâne blocați în tipare și i-am ghidat spre a gândi out of the box. Atelierul a fost susţinut de Noela Zaharia, coach şi formator, şi a venit cu exerciții practice și studii de caz despre creativitatea în business.

Am mutat apoi „terenul de joacă” afară, la propriu. Am amenajat un spațiu chiar în fața clădirii de birouri unde am organizat propria noastră Olimpiadă. Participanții s-au putut înscrie pe loc, singuri sau în echipă, și au avut doar câteva minute la dispoziție pentru a parcurge probele. Aproape 50 de colegi s-au încumetat să parcurgă toate etapele, care au inclus: aruncarea balonului cu apă, trasul la țintă, un ice bucket challenge și nu numai. Cei mai hotărâți concurenți au plecat acasă cu abonamente la sală sau kit-uri pentru fitness.

Cea mai populară inițiativă din program a fost propriul nostru escape room, amenajat chiar la birou. Timp de două săptămâni, colegii noștri s-au nominalizat singuri pentru a-și testa atenția și abilitățile de lucru în echipă în încercarea de a evada în timp record. Conceptul a fost „O noapte la depozitul eMAG”, o poveste în care participanții au intrat în pielea unor colete rebele care se răzvrătesc împotriva prețurilor reduse și decid să evadeze din depozit. Peste 230 de colegi au intrat în joc și și-au pus la contribuție logica și rapiditatea rezolvând puzzle-uri, mini-jocuri și enigme la finalul cărora au găsit cheia depozitului.

Ultimul eveniment din program a fost un workshop despre colaborare. Construirea și menținerea unor relații de încredere este un aspect important în modul în care facem lucrurile în organizație. Folosind jocul-instrument „Points of you” participanții au aflat mai multe despre ce îi unește și ce îi diferențiază și cum pot folosi aceste lucruri pentru a construi relații de lucru durabile.


Playground 2.0

Playground a pornit cu promisiunea de a oferi experiențe cât mai provocatoare, surse de energie și inspirație atât pentru activitatea de zi cu zi de la birou, cât și pentru momentele din afara biroului. Un an mai târziu, 500 de colegi ni s-au alăturat pe „terenul de joacă”. Anul acesta pornim cu forțe proaspete și continuăm programul, cu un  twist. Stay tuned, ne întoarcem cu detalii! 🙂

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn